Dragostea pură şi necondiţionată

Bună ziua (sau seara, depinde) şi bine aţi venit pe umilul meu blog ! Astăzi sunt sigură că veţi fi încântaţi să auziţi încă o poveste ce a făcut înconjurul lumii (sau cel puţin al şcolii , în varianta modificată din limba engleză) ! A fost odată ca niciodată (că dacă n-ar fi fost eu nu v-aş povesti acum nimic) DRAGOSTEA ! Dragostea era pură ca apa cristalină de izvor şi exista peste tot, în aer şi în pământ, peste tot! Întocmai ca o floare ea înflorea şi înflorea ... şi niciodată nu se ofilea ! Şi Dragostea ne iubea atât de mult încât nici Calea Lactee nu-i mai ajungea să-şi exprime iubirea necondiţionată pentru fiinţele din preajma sa!

Dar noi ce-am făcut? Am ignorat-o şi am uitat de ea! Atât de mult de obişnuiserăm cu Dragostea, încât n-am simţit durerea ce începea să se nască în ea. Şi am uitat de ea ...! Indiferenţa, răutatea, aroganţa şi mândria, acestea erau sentimentele ce puseseră stăpânire pe fiinţele ce cândva doar dragoste simţeau ... Mult timp acele fiinţe (adică tu, eu, noi, voi ...) au fost orbite de sentimente ce le provocau doar durere şi tristeţe.

Din păcate povestea încă mai continuă ... n-a venit acea zi în care să spunem "Şi am încălcat pe-o şa şi v-am spus povestea-aşa!". Lumea încă mai e hipnotizată de indiferenţă şi aroganţă. Sfârşitul poveştii mai trebuie să mai aştepte.

Drumul e lung şi plin de obstacole ... dar Dragostea ne-aşteaptă la sfârşitul lui. A fost mereu acolo gata să ne îmbrăţişeze şi să ne umple cu iubire. Ea ne aşteaptă să ne întoarcem la ceea ce am fost cândva ... oricât de mult ar durea, Dragostea pură şi necondiţionată niciodată nu ne va abandona.

Despre viaţă ...

Nu credeam că voi începe să scriu aceste rânduri vreodată ... dar niciodată nu trebuie să zici (sau să scrii) niciodată. Viaţa e imprevizibilă. Şi eu sunt imprevizibilă. Azi pot să fiu calmă, mâine tristă, poimâine fericită ... şi-aşa mai departe.
Aşadar, în aceste rânduri voi scrie despre viaţă. Ce anume ... ? ... Încă nu ştiu. Îi voi da voie imaginaţiei mele să o ia razna şi să viseze, în timp ce mâna mea va scrie, cuminte şi ascultătoare, ceea ce mintea mea îi va dicta.
Totul a început în copilăria mea fericită, plină de soare, dragoste şi multe, multe dulciuri şi jucării. Hai să vă povestesc un pic despre copilăria mea! ... Sau mai bine NU ! Trecutul a trecut! Şi vreau să rămână în trecut! Ştiu, dragă cititorule (dacă încă mai eşti atent la tâmpeniile pe care le debitez), ştiu ce gândeşti ... Nu trebuie să uit niciodată ceea ce-am făcut! Trebuie să ţin minte absolut toate lucrurile nesemnificative, fără sens, care mă dor şi care mă aduc într-o stare depresivă, astfel încât să nu mai repet greşelile făcute atunci! OK ! OK ! Înţeleg că nu trebuie să repet acele greşeli stupide făcute în diferite momente din viaţa mea, dar de ce trebuie să trăiesc în trecut? De ce nu pot pur şi simplu să accept ceea ce-am făcut, să învăţ din acel lucru, să respir un pic şi apoi să dau drumul suferinţei şi durerii?
Mulţi oameni sunt ruşinaţi de ceea ce au făcut sau spus într-un anumit moment din viaţa lor. Şi de multe ori ei nu reuşesc să treacă peste întâmplările respective, iar amintirile şi durerea îi bântuie mereu.
Oare nu putem pur şi simplu să alegem să trecem peste toate lucrurile pe care nu dorim să le avem în viaţa noastră? Nu cumva trebuie doar să alegem, să respirăm adânc şi să permitem acelor amintiri să plece deoarece nu ne mai servesc cu nimic? ... Hmm... sună foarte simplu şi uşor... însă e foarte greu când vine vorba să aplic această "teorie".
În viaţa mea sunt multe lucruri peste care vreau să trec, de care nu mai am nevoie ... şi cred că încetul cu încetul o să reuşesc! Dar tu , cititorule ?? Ce părere ai despre toate bla-bla-urile scrise mai sus? În ce situaţie te afli? Există în viaţa ta momente peste care vrei să treci dar nu reuşeşti ... sau nu ??